+40 761 336 950 office@roxanadraghici.ro

Pentru a înțelege cele mai profunde rădăcini ale psoriazisului, e important să ne uităm la impactul pe care l-au avut relaţiile cu părinţii sau cu persoanele care ne-au crescut asupra noastră. Relaţiile cu părinţii sunt cele care contribuie la dezvoltarea psihicului nostru, a lumii noastre emoţionale, a convingerilor pe care le avem despre noi, oameni, viaţă şi la percepţia noastră despre identitate (cine suntem). În rândurile următoare voi aborda doar relaţia cu mama (sau persoana care ne-a crescut) şi felul în care aceasta contribuie la predispoziţia pentru psoriazis.

Când copilul este bebeluş, relaţia cu mama este mediată de corpurile celor doi. Prin contactul piele-piele cu mama, bebeluşul construiește prima relație cu o altă persoană. Prin acest tip de interacțiune, bebeluşul se descoperă pe el însuşi şi începe să-şi formeze baza sentimentului de sine (esenţa personalităţii individului). Pentru o dezvoltare psiho-emoţională echilibrată, bebeluşul are nevoie ca pielea să-i fie stimulată (prin a fi ţinut în braţe, a fi mângâiat cu drag, a i se face masaj, a i se face baie), să nu simtă nici prea multă căldură, nici prea mult frig, să se simtă în siguranţă, să simtă stabilitate şi să se simtă îngrijit şi iubit. Când aceste nevoi nu sunt îndeplinite, copilul se va transforma într-un adult lipsit de încredere în sine şi se va raporta la viaţă cu anxietate.

Pielea este ca un recipient care ţine laolaltă, pe de-o parte, organele, vasele de sange, fluidele din corp – latura fizică a corpului, şi pe de altă parte, emoţiile, senzaţiile, imaginile, gândurile, etc – latura nevăzută a corpului. Această ultimă latură se construieşte în relaţia cu mama. Când bebeluşul nu a primit din relaţia cu mama ce a avut nevoie pentru dezvoltarea psiho-emoţională, atunci recipientul se adaptează luând diverse forme şi dimensiuni. Psoriazisul este una din adaptările acestui recipient. Psoriazisul se mai numeşte “a doua piele” (Bick, 1968), pentru că îndeplinește funcţia de a ţine laolaltă o experienţă internă foarte veche. 

Prin piele, bebeluşul explorează lumea înconjurătoare. Și, prin explorarea mediului, el învaţă despre el însuşi îşi descoperă părţi ale corpului, ce se simte bine şi ce nu în relaţie cu obiectele şi cu oamenii din jur. În acelaşi timp, el îşi traduce experienţele cu oamenii prin intermediul corpului (singurul limbaj accesibil când copilul este mic) pentru a da sens a ceea ce i se întâmplă. Dacă bebeluşul rămâne singur în cameră pentru mult timp, este hrănit târziu, este “pupat doar în somn”, este luat rar în braţe, se ţipă la el, etc. atunci bebeluşul va interpreta aceste răspunsuri ale mediului / mamei la nevoile lui ca fiind ceva în neregulă cu el. De ce se întâmplă aşa? Pentru că: (1) omul are o tendinţă înnăscută de a da sens, de a găsi o explicaţie pentru ce i se întâmplă şi (2) copilul, indiferent de vârstă, preferă să păstreze o imagine pozitivă a mamei în interiorul lui pentru că mama este cea care îi asigură supraviețuirea, este adultul de care el depinde. 

Predispoziţia pentru psoriazis se dezvoltă ca urmare a impactului reciproc dintre bebeluş şi mamă. Sunt de luat în calcul şi predispoziţiile genetice cu care copilul se naşte şi vulnerabilitățile sale. Mama reacţionează la felul unic de a fi al bebeluşului şi bebeluşul reacţionează la felul unic al mamei de a fi. Şi invers este valabil. E dificil de spus cu exactitate cine este cel care iniţiază primul. Putem spune însă că tocmai acest impact reciproc duce la construirea lumii interioare a copilului.

Persoanele care nu au primit suficientă stimulare a pielii când erau bebeluşi devin “prizonieri ai propriei pieli și se comportă ca și cand pielea este o barieră care îi ține înăuntru, și a fi atinși devine un atac la integritatea lor” (Montagu, 1986).

Psoriazisul este o protecţie împotriva unei frici şi neîncrederi ce are la bază experienţe foarte vechi, de care care corpul însă îşi aminteşte şi pe care le retrăieşte prin erupţiile pe piele. În acelaşi timp, este şi o închisoare care împiedică potenţialul şi esenţa individului în a se exprima şi împlini.

Bibliografie:

  1. Banks, K. (2013), Skin as a Container Mediating Primary Self-Other Relationships, Transactional Analysis Journal, 43:2, 164-173
  2. Bick, E. (1968), Experience of the skin in early object relations, International Journal of Psychoanalysis, 49, 484-486
  3. Stern, D. (2019), Lumea interpersonală a copilului, Editura Trei, Bucureşti
  4. Montagu, A. (1986), Touching: The human significance of the skin, Harper & Row, New York